Sală plină la proiecţia filmului „Comoara naivă”, de Moscu Copel
Am fost la lansarea filmului „Comoara naivă”, regizat de Moscu Copel ! Principalul protagonist al peliculei, pictorul naiv Ioan Măric, a fost şi el prezent, alături de cea care i-a stat alături o viaţă, Niculina Măric. Sala de cinema de la Muzeul Ţăranului Român a fost neîncăpătoare, foartă multă lume ţinînd să fie prezentă la această premieră. Din păcate, în afară de Ioan Măric, nici un alt artist naiv n-a fost prezent.
Evenimentul a avut loc în prezența regizorului, la Cinema Muzeul Țăranului din str. Monetăriei nr. 3, începând cu ora 19:00. Premiera a fost precedată de proiecția specială a documentarului scurt „Vine o zi”, realizat în 1985 de Copel Moscu și interzis pe ecranele din România în perioada ceaușistă. A urmat… comoara naivă.
„Comoara naivă” spune povestea lui Ioan Maric, un personaj de prim rang în rândurile artiștilor naivi din România care, la 70 de ani, se hotărăște să urmeze cursurile Universității de Artă din Iași, în calitate de student la secția de pedagogie a artei. Acesta este momentul în care o parte neînsemnată a comunităţii creatorilor de artă naivă începe să-i conteste calitatea de artist naiv. Un întreg ecosistem cultural, prea puțin cunoscut de publicul larg, începe sa iasă la suprafață și să-și arate dedesubturile, cu participarea unor „artişti naivi” fără valoare sau a unor „critici de artă” fără studii, erijaţi peste noapte în „specialişti”, în realitate mînaţi doar de ignoranţă, invidie şi răutatea specifică oamenilor fără o prea mare educaţie. Aceştia îşi fac apariţia în documentar, unii dintre ei plini de un penibil greu de definit. Documentarul reprezintă o călătorie fascinantă într-o lume cu un mod de gândire și de existență cu totul aparte, în care bizarul și candoarea se împletesc deopotrivă. Accentul este pus pe evoluția contradicțiilor iscate între dorința de perfecționare și păstrarea canoanelor impuse de un gen artistic cu reguli altfel, parcă „uitînd” că la cei 72 de ani artistul naiv Ioan Măric va rămîne la fel de naiv, pentru că stilul său personal nu poate fi modificat de nici o şcoală.
„Ce ați spune despre cineva care la 70 de ani dorește să devină student la arte ? O viață întreagă, pictorul Ion Maric și-a construit o lume magică, plină de umor și sarcasm, cu imagini în care ne regăsim noi înșine odată cu artistul. Am convingerea că spectatorul va înțelege că povestea este atemporală, iar artistul modest și harnic ne zîmbește timid din ultimul rând, știind că nu ne vom supăra că ne pictează în felul acesta”, spune regizorul, care a regizat peste 50 documentare, multe dintre ele premiate național și internațional (Seraliștii, Pe malul Ozanei, Şcoala mea iubită, Vârsta de aramă, Va veni o zi, Am ales libertatea). În prezent predă la UNATC și la Universitatea de Arte și este directorul a două festivaluri internaționale de film – Cinepolitica şi Festivalul de Film Experimental BIEFF.
Documentarul „Comoara naivă”, va rula în acest an în cinematografele din 12 orașe – București, Botoșani, Bacău, Iași, Piatra Neamț, Oradea, Sibiu, Baia Mare, Craiova, Pitești, Râmnicu Vâlcea și Brăila. Asociaţia Artiştilor Naivi din România, organizatoarea main event-ului anual Festivalul Naţional de Artă Naivă, desfăşurat în luna octombrie la Oradea şi care atrage cei mai buni artişti naivi din ţară, a obţinut deja acordul regizorului pentru a proiecta filmul şi în cadrul Festivalului.
Realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, „Comoara naivă” este produs de SC Gheorghiță SRL și distribuit de Asociația Cultură și Imagine. Parteneri media: Radio România Cultural, Observator Cultural, LiterNet, All about Romanian Cinema, MovieNews, Moviecore, Cinefan, Dissolved Magazine, CineAmator, IQool.
Lasă un comentariu