Unul dintre cei mai celebri şi mai căutaţi, astăzi, artişti naivi români, GHIŢĂ MITRĂCHIŢĂ s-a născut în 1904 în comuna doljeană Bîrca, fiind al treilea copil, din cei zece, al Ioanei și lui Dumitru (Mitrache) Potbăniceanu – poreclit Mitrăchiță pentru că era mic de statură, poreclă ce s-a transmis și fiului. După şcoala primară, s-a dus să învețe cizmărie la Ștefan Costeliu, dar acesta s-a căsătorit cu o fată bogată şi a renunțat la meserie, așa că Ghiţă Mitrăchiță a fost nevoit să meargă alături de părinți – țărani săraci – la muncile cîmpului. Prin 1965 a văzut la o nepoată din Craiova, profesoara Gabi Cioc, pentru prima dată, un tablou în ulei intitulat „Peisaj cu căprioare”. A încercat să-l reproducă în acuarelă. Și-a cumpărat apoi de la librăria din comună o cutie de culori și a pictat cîteva tablouri: „Ciobănaș cu oile”, „Capra cu trei iezi”, „Horia, Cloșca și Crișan”, „Vlad Țepeș și turcii”, „Ștefan cel Mare și răzeșii”. În 1968, profesorul de desen George Crăciunoiu, de la liceul din Bîrca, i-a văzut lucrările și l-a înscris la cercul de pictură de la Căminul Cultural Bîrca. „Aici a deprins Mitrăchiță să picteze în culori de ulei. Atît de mult îi plăcea încît își lua hrană de acasă și rămînea până seara tîrziu în compania culorilor și a șevaletului”, nota profesorul într-un album dedicat lui Mitrăchiță și editat în anii ’70.