Copilăria petrecută la ţară, în care munca era împletită strîns cu joaca, au lăsat pentru ROZICA MĂLDĂRĂŞEANU-MICLESCU neşterse amintiri. Iarna i se părea un mister care cuprindea întregul sat, şi în timp ce alţi copii se dădeau cu sania, ea o urmărea pe bunica ei ţesînd la război, dorindu-şi să încerce şi ea. Visul i s-a îndeplinit abia la liceu, unde a învăţat de la Elena Stănescu toate tipurile de ţesături. A urmat apoi Şcoala Populară de Artă, după care s-a căsătorit şi a lucrat zece ani într-un atelier de covoare. Imediat după Revoluţie, Rozica Măldărăşeanu-Miclescu a cumpărat zece gherghefe de ţesut de la închisoarea Mislea, a angajat cîteva femei şi s-a apucat de treabă ţesînd covoare care plecau în America, Turcia, Franţa sau Marea Britanie. La un moment dat ajunsese să lucreze cu 150 de femei ! Cu timpul însă numărul ţesătoarelor a scăzut, acestea alegînd calea străinătăţii. Rozica Măldărăşeanu-Miclescu a continuat să lucreze. În tapiseriile ei vezi frunze, flori, fluturi, fructe, legume, elemente marine, oameni, păsări și animale, motive geometrice. Firele colorate ale artistei, ţesute atît în tehnica haute lisse cît şi în basse lisse, au trecut de mult testul timpului, deşi tapiseria este o artă mai rară, poate şi datorită migalei. Ferestre spre „revrăjirea” lumii – aşa s-ar putea numi lucrările Rozicăi Măldărăşeanu-Miclescu, pline de stilizări şi de imagini reduse narativ. De altfel, artista are multiple premii naţionale şi internaţionale pentru creaţiile ei, unice în România.

Îşi vopseşte firele de lînă cu diverse plante (frunze de nuc, flori de albăstrele, rubarbă, coajă de gutui, frunze de mesteacăn, rostopască şi altele), iubeşte pădurea în orice anotimp, îi plac copacii şi să privească cerul. Se gîndeşte adesea să înveţe copii şi tineri să ţeasă şi să brodeze.

Este membru cu drepturi depline al Asociaţiei Artiştilor Naivi din România, participînd în fiecare an la main event-ul artei naive contemporane româneşti, Festivalul Naţional de Artă Naivă.