MIHAI VINTILĂ (1932-2020)
Născut la 10 martie 1932 (d. 2020) în Caransebeş, jud. Caraş-Severin, artistul naiv MIHAI VINTILĂ este absolvent al Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti. În domeniul artistic este autodidact, are studii libere de pictură. Pictează din 1979. Artist naiv mai mult decît cunoscut, Mihai Vintilă este şi un autor extrem de prolific şi mai ales avizat. A publicat numeroase volume dedicate artei naive, printre care celebrul “Dicţionar al artei naive din România” apărut în 2001 la Editura Timpul. A mai semnat, printre altele, „Naufragiat pe insula naivilor“ (ediţie bilingvă română-franceză, cu o prefaţă de Gh. Jurma şi o postfaţă de Ada Cruceanu, Ed. Timpul 1996), „O clipă de vis“ (Ed. Modus, Reşiţa 1998), „Colivia cu naivi“ (Ed. Intergraf, Reşiţa 2002) sau „101 pete de culoare“ (Ed.Pro Marketing, Reşiţa 2005). Maestrul Mihai Vintilă editează şi Revista Artei Naive, care a ajuns la nr. 18 şi cochetează încă din 2002 cu mass-media prin rubrica „Pictura de duminică” pe care o menţine la Radio Reşiţa Semenic. Activitatea sa publicistică timpurie a „inspirat” de altfel şi o serie de artişti naivi care, realizînd că o promovare agresivă poate compensa valoarea artistică modestă sau chiar redusă, au început să scoată zeci de apariţii editoriale şi periodice menite să-i evidenţieze. În ce priveşte expoziţiile personale sau de grup la care Mihai Vintilă a participat de-a lungul carierei sale, acestea sînt atît de numeroase încît cu greu pot fi amintite într-un singur loc. Prima expoziţie la care a participat marchează şi debutul în pictura naivă în acelaşi an, 1979. De atunci, artistul a expus în ţară la Reşiţa, Oţelu-Roşu, Bucureşti, Băile Herculane, Bocşa, Botoşani, Satu Mare, Arad, Brăila, Piteşti, Caransebeş, Timişoara, Piatra Neamţ, Sibiu, Iaşi, Oradea, Bacău, Gărîna, Cluj-Napoca etc. Printre desele apariţii pe simezele din străinătate amintim expoziţiile din Luxemburg-Belgia-Olanda (1981), Deliblata şi Zagreb (Iugoslavia, 1982-1986), Londra (Royal-Hall, Anglia 1983), Morges (Elveţia, 1983), Heijen-Kampen–Hilversun-Amsterdam (Olanda 1983), Paris (Halle Saint Pierre, Franţa 1985), Hivinka-Valkeakoski (Finlanda 1987), Koupie-Helsinki-Kampele–Turku (Finlanda 1988), Arles şi La Vallette du Var Caen (Franţa 1991), Madrid (Spania) şi Bonn (Germania) în 1993, Montreal (Canada) şi New York (SUA) în 1995, Viena (Austria 1996), Beirut (Liban, 1997), reprezentanţa ONU la Bucureşti, Galeria AXIS din Tokio (Japonia 1997), Orleans (Franţa, 2000), Bad-Ischl (Austria 2003) ş.a.m.d. Mihai Vintilă este o prezenţă cvasi-permanentă la expoziţii în Franţa, Canada, Italia, fiind prezent în fiecare an la cea mai celebră manifestare a artei naive mondiale, Festival d’Art Naif desfăşurat în Franţa la Verneuil sur Avre. A participat, în total, la aproape 30 de tabere de creaţie în ţară şi străinătate (Moldova Veche, Garîna, Caransebeş, Poiana Mărului, Pojejena etc.). Talentul şi imaginaţia lui Mihai Vintilă au lăsat urme în sute de cărţi, reviste, albume, calendare şi ilustrate, atît din România cît şi din străinătate, unde artistul este mai cunoscut şi apreciat decît în ţara noastră. Chiar şi cea de-a 7-a artă, cinematografia, l-a avut ca protagonist pe Mihai Vintilă, începînd cu anul 2000 cînd s-a turnat filmul „Copilăria visului” (TVR Timişoara, redactor Vasile Bogdan). Al doilea film, „Nemărginirea visului”, cu o durată de 30 de minute, a apărut în 2005 la acelaşi studio teritorial al TVR, iar ultima peliculă în care apare maestrul Mihai Vintilă este „FIVAN”, turnată în 2007, film despre Festivalul Mondial de Artă Naivă de la Verneuil sur Avre. Mihai Vintilă a fost distins cu foarte multe premii (majoritatea premii întîi !) la toate saloanele naţionale şi internaţionale la care a participat ! Artistul român are lucrări în muzee şi colecţii particulare din Piteşti, Reşiţa, Bucureşti, Caransebeş, Olanda (Muzeul „Rovers”), Franţa (Muzeul Mănăstirii Arles, Muzeul Max Fourny de Vicq, Muzeul Halle Saint Pierre din Paris), Canada (Muzeul Internaţional de Artă Naivă „De Magog”, Muzeul Civilizaţiilor din Quebec şi Galeria Jeannine Blais), Germania, Israel, Venezuela, SUA, Austria, Danemarca, Brazilia, Elveţia (Muzeul Kasper-Morges), Italia (Muzeul Castelvetro din Modena) şi altele.
Lasă un comentariu