Paradoxal, Maria Ghercă s-a apucat de pictură naivă… renunţînd la pictură. În urmă cu mai bine de 20 de ani, ea a trebuit să aleagă între două pasiuni: muzica şi artele plastice. A ales atunci muzica, urmînd cursurile Universităţii de Artă „George Enescu” din Iaşi şi cîntînd apoi, ca soprană şi mezzosoprană, la Filarmonica din Arad, la Filarmonica din Iaşi şi la Opera Naţională din Iaşi.

Născută la 9 decembrie 1966, Maria Ghercă a rămas de mică orfană de tată. Avea două daruri: cînta şi desena foarte frumos. Ambele i-au dat o poziţie şo identitate aparte. „Eram conștientă de mică de acest lucru și toată viaţa aceste două daruri au fost zestrea mea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Eram şi sînt bogată prin aceste daruri”, spune astăzi artista. A locuit în mai multe sate şi oraşe, de-a lungul vieţii, avînd astfel acces la diferite culturi, atît laice cît şi religioase. La 16 ani a rămas singură pe lume şi, după o scurtă perioadă în casa unei verişoare din Bărticeşti, a plecat la Liceul Alimentar din Roman, apoi la Liceul de Arte din Iaşi. A terminat însă ca… ceramistă, la o şcoală profesională din Roman. Mutată la Arad prin căsătorie, datorită talentului muzical a intrat în corul filarmonicii. Cariera sa lirică abia începea, în 1996 intrînd la Universitatea de Arte. A avut două roluri preferate: Rozalinda din „Liliacul” de Strauss, şi Elisetta din „Căsătoria secretă” de Cimarossa.

La cea de-a doua veche pasiune, pictura, a revenit de scurt timp, cînd în urma unui accident cerebral a renunţat la cariera de mezzosoprană iar şevaletul a ajutat-o să se recupereze rapid. „Dumnezeu mi-a deschis o altă uşă, să pun în valoare și acest dar de a picta”, mai spune Maria Ghercă. A început astfel să picteze scene din satul copilăriei, sau pînze prin care îşi arată recunoștința față de toți care au primit-o în casa lor cînd era doar un copil. Îşi doreşte o expoziţie care să se numească „Acasele mele…”, în care să înfăţişeze case şi familii pe care le-a cunoscut.