“Ioanea se însoară”, superb spectacol de teatru nescris, în cadrul Festivalului Naţional de Artă Naivă de la Oradea (video)
Continuînd tradiţia instaurată la ediţia trecută, specialiştii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor au adus şi în acest an, la Festivalul Naţional de Artă Naivă, o trupă de teatru ţărănesc. Dacă anul trecut “actorii” de la Şuncuiuş au fost cei care au încîntat participanţii la festival, de data aceasta trupa din Tilecuş a jucat o piesă extreme de aplaudată.
Considerat o bijuterie populară pe cale de dispariţie, teatrul nescris, sau teatrul ţărănesc, stîrneşte de fiecare dată ropote de aplauze. Aşa a fost şi în sălile de etnografie şi folclor ale Muzeului Ţării Crişurilor unde, după vernisajul expoziţiei de artă naivă din cadrul Festivalului Naţional de Artă Naivă, trupa de teatru nescris din Tilecuş a jucat piesa “Ioanea se însoară”.
În Bihor, teatrul nescris este o formă de manifestare foarte apreciată de publicul care are rar ocazia să vizioneze o piesă. La un moment dat, exista chiar un festival de teatru nescris, intitulat “Morala satului”, cu un mare succes de public. Principalele caracteristici ale acestui gen de spectacol sînt lipsa textului, a scenariului şi a regizorului. Membrii trupei, ţărani care în timpul liber se îndeletnicesc cu muncile agricole, improvizează după un “scenariu” verbal, iar modul de organizare este non-ierarhic şi non-auctorial. Seamănă cu modul istoric de funcţionare a commediei dell’arte şi are o funcţie socială similară, de comentariu satiric asupra moravurilor locale.
Cum un asemenea spectacol se termină, de obicei, cu hohote de rîs, participanţii la ediţia a III-a a Festivalului Naţional de Artă Naivă au aplaudat îndelung trupa din Tilecuş, apreciind că teatrul nescris se potriveşte foarte bine cu arta naivă. Sala a fost arhiplină, mulţi dintre spectatori văzînd pentru prima dată asemenea spectacol.
Lasă un comentariu