Personaj fabulos şi destin cutremurător

Trebuie să mărturisesc cum am cunoscut un om fabulos, cu o aură strălucitoare, apărut în constelaţia artei naive.

Era într-o zi sfîntă de duminică şi participam în mod obişnuit la o slujbă religioasă la impunătoarea şi frumoasa catedrală din Reşiţa. La sfîrşitul slujbei parohul Dorel Cimponieru, cel care păstoreşte biserica, mă cunoştea de mai mult timp şi a auzit de mine, de activitatea mea pe linie artistică, mă întîmpină şi cu un aer evlavios, se apropie şi mă roagă cu o tainică discreţie să-mi spună ceva fiindcă m-a văzut de atîtea ori la biserică împreună cu soţia mea.

Ca  un fel de a se „spovedi” îmi destăinuie că a cunoscut un băiat cu un handicap locomotor, plin de har dumnezeiesc, priceput la toate, la desen, pictură, la croşetat şi cîte şi mai cîte. Eram curios să-l cunosc, dar cu gîndul la ce aş putea să-i ofer, dacă l-aş încuraja ar fi oare suficient ?

Împreună cu preotul ne-am deplasat la numărul 53 dintr-o străduţă liniştită din partea veche a oraşului Reşiţa. Am sunat la uşă şi am fost întîmpinaţi de stăpînii casei. Intrăm într-o curte cu o casă destul de mică, cu cîteva acareturi şi o grădiniţă plină de flori. Într-o cameră cu mobilă obişnuită, într-un scaun simplu cu rotile, se afla cel căutat de noi. Pe pereţii camerei şi pe hol erau aşezate tablouri, reproduceri după diverse ilustrate, insula Ada-Kaleh, mînăstirea Putna, munţi cu vîrfuri înzăpezite, şi diverşi sfinţi. Toate aceste lucrări erau aşezate în rame groase, costisitoare. Am privit toate acestea cu multă curiozitate şi cu oarecare reţinere în a mă exprima. Mă uitam când la autor, la mâinile lui mici şi uşor încîrcite, cînd la mama lui care îşi frămînta mîinile şi cu un zâmbet abia schiţat aştepta parcă numai cîteva cuvinte de apreciere.

Am fost răscolit profund când mi-am dat seama că un asemenea om, cu privirea caldă, ca un sfînt, cu ochii de un albastru aproape ireal (de altfel singurii mobili) ne vorbea plin de emoţii despre viaţa lui, familie şi tot ceea ce a făcut, îndreptîndu-şi privirea umilă spre tablourile aşezate pe pereţi. Parcă ne spunea „nu-i aşa că sînt frumoase ? Şi uitaţi-vă ce rame au !”.

Părinţii băiatului, Ana şi Vasile, grijulii, umbră şi păzitori, vroiau parcă să treacă peste vorbele lui Vasile şi să ne arate şi altele, scoţînd la iveală goblenuri, feţe de masă, apoi două electrostimulatoare construite de Vasile pentru a obloji durerile şi altor bolnavi de oase, de reumatism.

Din prezentările făcute de părinţi şi discuţiile cu Vasile mi-am putut da seama că am de-a face cu un om inteligent şi mi-am rezervat o altă întîlnire pentru a discuta mai mult. Nu după mult timp am revenit acasă la Vasile şi a început să se confeseze. Că provine dintr-o familie de oameni simpli, muncitori în uzinele din Reşiţa, care şi-au văzut întotdeauna de grijile casei şi treburile lor.

Vasile s-a născut la 19 martie 1969 la Caransebeş, ca apoi părinţii lui să se stabilească în Reşiţa. Pînă la vârsta de 3 ani a mers, se juca, iar mai târziu o boală l-a pecetluit şi pus la pat. După mai multe internări prin spitale, datorită bolii a rămas imobilizat într-un cărucior.

Îmi spune că a mai avut o soră, Mariana, cu doi ani mai mică decît el, care s-a prăpădit la vîrsta de 16 ani de aceiaşi boală. De acum folosea căruciorul surorii sale, ce-i rămăsese moştenire, împreună cu nişte caiete pline de diverse flori colorate frumos care însoţesc şi nişte poezioare scrise cu grijă şi cu o deosebită caligrafie.

Vasile n-a mai apucat să meargă la şcoală. Operaţiile nereuşite la care a fost supus l-au ţintuit o bună vreme la pat şi totuşi a reuşit să scrie şi să citească, datorită profesoarei Georgeta Marina, care i-a descoperit aptitudinile şi talentul pentru desen şi l-a încurajat să urmeze acest drum. A continuat să  înveţe acasă cu multă perseverenţă (niciodată nu a avut o diplomă de absolvire de şcoală elementară). Cu toate acestea, deprinzînd să citească a studiat cele două volume de anatomie a lui Papillian, apoi fizica, fiind abonat la o grămadă de reviste ştiinţifice.

După mai multe discuţii purtate cu el, şi pentru a-l atrage în arta frumosului (în special în arta naivă), i-am oferit  prilejul de a vedea albume de artă naivă, reviste de specialitate, jurnalul lui Viorel Cristea, din Ghilad, jud. Timiş (un cunoscut pictor naiv decedat acum vreo zece ani), apoi cărţile lui Neculai Popa din Târpeşti (Neamţ) şi astfel eroul nostru a renunţat la copiile ilustrate, cu bărci, cu pescari, gondole cu îndrăgostiţi, lebede şi Ada-Kaleh. De acum a renunţat şi la uleiul de la maşina de cusut al mamei sale. De astă dată a primit cadou ulei de in fiert, pensule, culori şi… copăcel, copăcel a început să-şi lucreze tablourile într-un alt stil, abordînd o gîndire şi execuţie personală. Încrederea în sine i-a oferit posibilitatea ca prin autoeducaţie să ajungă şi un performer în informatică, permiţîndu-şi utilizarea unui computer şi să realizeze câteva pagini pe internet.

Dar să lăsăm toate acestea la o parte. Poate că ar fi mai bine să vorbim de-acum despre artistul plastic consacrat deja artei naive.

În anul cînd l-am cunoscut, împreună cu părintele Dorel Cimponieru, am organizat prima expoziţie de pictură (1999) în sala de protocol a Catedralei din Reşiţa. A expus lucrările pe care le-a realizat pînă atunci, fără o tematică precisă, copii după ilustrate, etc. Aşa a fost începutul şi plin de emoţii pentru el, dar şi pentru noi. După o slujbă, enoriaşii au fost invitaţi în sala de protocol pentru a viziona o expoziţie  a unui  tînăr care realizează lucruri pe care alţii sănătoşi, deşi pot, nu se încumetă.

De la debutul său expoziţional au trecut ceva ani. În tot acest parcurs, în afară de îndrumările tehnice de lucru, a modului de abordare a picturii, a înţeles foarte bine şi şi-a croit un drum personal. Ba mai mult, şi-a făcut un caiet cu schiţe şi un altul cu jurnalul său pe care îl ţine şi astăzi consemnînd cele mai interesante evenimente din viaţa sa.

Bucuria lui cea mare a fost cînd a primit adeziunea de a fi cooptat ca membru în Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi Vintilă – Arplana din Reşiţa. Astfel, i-am organizat participarea la toate expoziţiile de grup pe plan judeţean şi interjudeţean, pe ţară şi apoi în străinătate. Prezenţa sa în expoziţiile şi saloanele internaţionale de artă naivă de la noi din ţară a stârnit  curiozitatea specialiştilor, a criticilor de artă şi colecţionarilor.

În vizitele făcute la Fundaţie de către un colectiv de la L’asociation Soleil de L’Est din Franţa, preşedintele Michel Gavaza a dorit să-l viziteze personal, după ce l-am prezentat într-o scurtă biografie. Bineînţeles că a fost încântat de ceea ce a văzut şi cu acest prilej Vasile Popovici a fost invitat să participe la expoziţiile şi saloanele de artă naivă organizate itinerant  în Franţa.

A fost recomandat apoi în străinătate la „1-a Bienale Internazionale d’Arte Naive” din Castelvetro, Modena – Italia. Apoi în galerii de artă din Germania şi Franţa. Prins activ în preocupările fundaţiei noastre a participat în taberele de creaţie pe care le organizăm în fiecare an cu sprijinul unor sponsori, lasă o bună impresie şi este activ în realizarea  Revistei de Artă Naivă pe care o scoatem periodic, la imprimanta unui calculator sau la o editură atunci când avem un sponsor.

Sînt obligat să mai amintesc de faptul că la toate expoziţiile şi saloanele de artă unde a participat în ţară; Bucureşti, Bacău, Cluj, Galaţi, Botoşani, Iaşi, Piteşti, Reşiţa ş.a. ,a obţinut peste tot numai premii. În final, de la el se poate lua o bună lecţie de curaj, perseverenţă, modestie şi credinţă. Mulţi oameni sănătoşi nu pot realiza ceea ce acest om a demonstrat că poate.

”Eu puteam să afirm că sunt un handicapat, puteam foarte bine să mănânc, să dorm şi nimeni nu m-ar fi condamnat pentru asta. Dar eu nu caut scuze să trăiesc degeaba. Vreau să las omenirii ceva frumos şi numai al meu. Toţi ar putea face acest lucru”, spune Vasile Popovici.

 

Mihai VINTILĂ, artist naiv

 

Publicat de:

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate ca (obligatorii):

Articole asemănătoare

OBIECTIV

Arta naivă e inocenţa primară ce (re)descoperă lumea. Arta naivă filtrează universul prin ochii plini de candoare ai artiştilor. Arta naivă, prin vitalitatea ei cromatică ce provine din oglinzile sufletului, ne redă copilăria şi… naivitatea. Sperăm ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, arta naivă să-şi ocupe binemeritatul rol în cadrul ARTEI !

Apariții în presă

Comentarii recente

Înapoi sus