Spectacol de teatru nescris, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Naţional de Artă Naivă de la Oradea
După vernisajul expoziţiei de artă naivă din cadrul Festivalului Naţional de Artă Naivă ediţia a II-a, Oradea 2015, participanţii, artiştii naivi şi invitaţi, au asistat la un spectacol de teatru nescris. Susţinut de membrii formaţiei de teatru ţărănesc din Şuncuiuş, spectacolul a stîrnit ropote de aplauze, mai ales că mare parte a publicului vedea pentru prima dată asemenea gen de “teatru”.
În Bihor, teatrul nescris, sau teatrul ţărănesc, este o formă de manifestare foarte apreciată de publicul care are ocazia să vizioneze o piesă. La un moment dat, exista chiar un festival de teatru nescris, intitulat “Morala satului”, cu un mare succes de public. Principalele caracteristici ale acestui gen de spectacol sînt lipsa textului, a scenariului şi a regizorului. Membrii trupei, ţărani care în timpul liber se îndeletnicesc cu muncile agricole, improvizează după un “scenariu” verbal, iar modul de organizare a stee non-ierarhic şi non-auctorial. Seamănă cu modul istoric de funcţionare a commediei dell’arte şi are o funcţie socială similară, de comentariu satiric asupra moravurilor locale.
Cum un asemenea spectacol se termină, de obicei, cu hohote de rîs, participanţii la ediţia a II-a a Festivalului Naţional de Artă Naivă au aplaudat îndelung trupa din Şuncuiuş şi au apreciat că teatrul nescris se potriveşte foarte bine cu arta naivă.
Lasă un comentariu