2014.10.18-a  Crisana

O expoziţie impresionantă la Palatul Baroc

Autor: Andreea COSTEA

Vineri, 17 octombrie, la Palatul Baroc, a vut loc vernisajul expoziţiei Festivalul Naţional de Artă Naivă. Salonul a atras peste 300 de tablouri a celor mai reprezentativi pictori naivi din România, artişti plastici care au fost prezenţi la Oradea în cadrul vernisajului.

„Este un eveniment deosebit şi se întâmplă într-o zi de sărbătoare pentru Oradea. Se împlinesc 95 de ani de la crearea primului liceu românesc de după 1918, Emanuil Gojdu”, a spus managerul Aurel Chiriac. Aşa se face că elevi ai Colegiului Naţional Emanuil Gojdu au primit în dar şansa de a participa la vernisajul Festivalului Naţional de Artă Naivă. Lor li s-au alăturat pe parcurs şi elevi ai Liceului de Artă, direct interesaţi de pictura naivă. Aurel Chiriac a precizat că, deşi nu este primul eveniment dedicat artei naive organizat la Muzeul Ţării Crişurilor, este un eveniment important, pentru că a reunit numeroşi pictori şi foarte multe lucrări, reprezentative pentru pictura naivă din România. „Această expunere şi selecţia au fost realizate de Aurel Roşu şi echipa sa. Este o ştiinţă să reuşeşti să alegi şi să etalezi lucrări, mai ales că în acest festival au fost aduse peste 300 de tablouri”, a mai spus Aurel Chiriac. Dintre acestea, au fost alese aproximativ 100, cu o medie de trei tablorui din partea fiecărui pictor. „Este o artă care bucură suflete, iar această expoziţie aduce în atenţia privitorului un fenomen care s-a născut cu mulţi ani în urmă şi continuă. Iar evenimentul sperăm, de asemenea, să continue şi în anii următori”, a mai spus Chiriac. Organizatorul şi sufletul evenimentului a fost Mircea Stroe, cel care a reuşit să mobilizeze artişti, sponsori şi instituţii pentru a crea festivalul. Acesta a subliniat că este cel mai mare salon de artă naivă din România tocmai prin numărul record de picturi care au fost aduse la Oradea şi a subliniat că oraşul nostru are un public iubitor de artă şi cultură, este un oraş care a fost un centru cultural puternic şi trebuie să redevină. Stroe a adus mulţumiri special Consiliului Judeţean Bihor pentru fondurile alocate, sponsorilor privaţi, Muzeului Ţării Crişurilor şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, subliniind că managerul Lucian Silaghi şi-a oferit sprijinul pentru acest evenimnet fără să aştepte invitaţii speciale. „În urmă cu cinci luni, la Oradea am organizat, alături de parteneri, un Salon Naţional de Artă Naivă. Acum are loc un al doilea eveniment dedicat acestei arte. Apreciez candoarea şi copilăria pe care o transmit aceste picturi. Sper ca festivalul să fie la fel de longeviv ca Târgul Meşterilor Populari sau Festivalul Naţional de Teatru Scurt”, a spus Silaghi. Criticul de artă Ramona Novicov a apreciat lucrările artiştilor care „creează cum respiră”, „pot să rămână copii”, chiar dacă anii trec şi au „acea bucurie interioară” care răzbate prin picturi. În acelaşi timp, criticul Iulian Bucur (Bacău) a adus aminte privitorilor că firul roşu al artei naive a pornit o dată cu desenele din peşteri şi a legat oamenii care cred în bine şi frumos de-a lungul istoriei, până în contemporaneitate. El a mai subliniat că arta naivă este arta fără convenţii, „sora sinceră a celorlalte arte, care are curajul de a ne arăta şi ce nu ne convine”. Ultimele două saloane expoziţionale prezintă picturi, unele cu o vechime de 40 de ani, realizate de elevi ai Şcolii de Arte Botoşani de-a lungul timpului, iar criticii atrag atenţia că sunt speciale prin feeria culorilor pe care puţini artişti consacraţi au curajul şi intuiţia de a la utiliza. Expoziţia va rămâne deschisă până în data de 9 noiembrie.

Publicat de:

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate ca (obligatorii):

Articole asemănătoare

Înapoi sus