Ghiţă Munteanu s-a născut în sătucul timișean Murani, o localitate ascunsă între dealurile din apropierea centrului de comună Pișchia. Face parte din familia care l-a dat pe Marius Munteanu, cunoscut pentru volumele sale de poezie în grai bănățean.

Talentat pictor naiv, acesta a participat la numeroase expoziții, lucrările sale ajungînd majoritar în galerii din străinătate. Dispărut astăzi dintre noi, bătrînul artist ilustra scene din viața satului, sat pe care îl părăsea doar pentru taberele de creație și expoziții. Picturile gravitează mereu în jurul localității sale natale și a scenelor idilice din copilărie, care îi revin sub forma unor scurte amintiri. „Eu nu pot să fac munți, păduri, peisaje, am pictat cu boi, cu obiceiuri, ca la țară”, spunea Gheorghe Munteanu. Pe lîngă talentul nativ de a așeza vopselele pe pînză, bătrânul mai avea o pasiune: continuînd munca tatălui său, fost notar în Murani, a ţinut timp de cîteva zeci de ani o cronică a satului !

Unul dintre pictorii naivi ai Banatului, demn urmaş al cunoscutului artist Viorel Cristea din Ghilad, este fără îndoială Gheorghe Munteanu din Murani. Bucuria de a picta a lui Ghiţă Munteanu era mare, după cum singur o povestea într-o confesiune făcută unui nepot de-al său în anul 2008, „ziarist de la oraş”: „Pentru mine, Muraniul este locul sfînt, locul unde m-am născut. Cînd am fost mic am stat şi la Pişchia. Şi cînd am venit încoace, la Murani, m-am apucat de pictat. Atunci mi-am adus aminte din copilărie cît a fost de frumos, la izvorul lui Suciu, izvorul lui Burcă – cel din capătul satului, la ieşirea spre Cernăteaz, pădurea lui Urzică ori mai încoace, spre sat. Erau izvoare de cîmp. Apă acră era către pădure, unde-i balta, barajul, erau acolo altădată numai fîneţe. Pictez după cum îmi aduc aminte. Mai ales după cum îmi aduc aminte. Mi-aduc aminte de diferite locuri frumoase. Cînd eram un pic mai mărişor, mergeam la Gaiu’ lui Urzică, era o pădurice unde cuibăreau multe ciori, un izvor, dar şi arătură. Tare fain loc de pictat ! Iaca, tablourile mele mai vechi mi-s dragi, da’ mai mult astea de-acuma, că îs noi. Îs naive, dar îs mai cultivate puţin. Altfel văd acum lucrurile. Şi culorile îs mai pastelate, îs mai deschise, mai calde. Alea de pe vremuri erau mai pe brun, foloseam culori mai închise, mai tari, cum zic domnii dela oraş… Viorel Cristea mi-o plăcut, da’ o murit, tare rău mi-o părut, da’ am auzit că i-or făcut statuie în Ghilad, că bine or făcut ! Viorel Cristea o fost pictor naiv curat. M-am cunoscut cu el, numa’ nu am nici un tablou de-al lui. Am un catalog din anul 1998 şi am văzut toacie picturile alea reproduse în carcia aia. Şi io mi-s în catalog. O fost un Festival internaţional şi o expoziţie de artă naivă, am cîşcigat premiul I şi am căpătat 1.400 de mărci pe care le-am împărţit cu un băiat din Moldova, tot pictor naiv, că aşa m-o rugat un domn mare, sculptorul Gheorghe Ardelean, şi bine o făcut… Iar de sărbătorile de iarnă ce-or trecut or fost doi domni de la Bucureşti şi mi-or cumpărat mai multe tablouri. Ziceau că le place oamenilor cum pictez eu. Şi nu de acuma. Şi-n urmă cu vreo zece-douăspreze ce ani o fost o fată, era şi ea pictoriţă şi după aia s-o făcut ziaristă. Mi-o luat atunci douăzeci de tablouri şi o zis că le duce în Ghermania, la muzeu. Cred că le-o fi dus, că de atunci nu mai şciu de ele…Io mi-s din neamu lu’ uica Marius Munteanu. Tare fain poet şi om o fost ! Tare-mi plăcea să-l ascult la „Gura Satului”, la Radio Cimişoara. Mama lu’ uica Marius şi cu bunicul meu or fost verişori primari. Şi mai avem Munteni, de-ai lu’ Bunea, tot din viţa lu’ uica Marius. Şi din neamul lui Vichentie Munteanu mai avem, strănepotul lui îi la Cimişoara, ziarist, care zice că neamul Muntenilor din Murani se trage din Ardeal, din Muntenii care or fugit în Banat după răscoala lu’ Horea, ca să scape de grofii unguri, că or fugit atunci şi-n Banatu’ sârbesc, aşa zice strănepotu’ lu’ Vichentie. Şi ni-s neamuri şi cu Jicmanii de la Jadani – Carani îi botezat de comunişti – cu profesoru’ Aurel Jicman, tata lui Silviu, regizorul, şi mai are o fată care-i mare şahistă, Ligia, alta-i doctoriţă în Ghermania, Mona să ciamă, că moşii noştri or fost verişori buni. Iaca, noi, viţa Muntenilor din Murani, ni-s neam mare”.