În preajma Bunei Vestiri, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Bacău și Centrul de Cultură ”George Apostu” organizează la Muzeul de Artă Contemporană, de mai bine de 20 de ani, Salonul de Primăvară al Artei Naive. O zi mai potrivită pentru un asemenea salon nu există în calendarul creștin. De la Buna Vestire, cuvîntul se face trup în sînul Fecioarei și locuiește printre noi. Artele vizuale, cele plastice în special, nu sînt altceva decît întrupări ale rațiunilor și sentimentelor, așezări în trup de gesturi, de gînduri și de cuvinte.

Cel care s-a întrupat, în ”Predica de pe munte”, a rostit axioma: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Această propoziție poate usor fi tălmăcită în sens mai larg: fericiți cei săraci cu inima că aceia vor vedea și altfel, restrictiv, doar cei curaţi cu inima vor vedea. Această curățenie a inimii, a minții și a ochiului este o condiție fără de care nu se poate, în înțelegerea cu limpezime a faptului artistic.

La actuala, a XXII-a, ediție a Salonului de Primavară al Artei Naive au fost jurizate, de către Daniela Gaftea, Olguţa Pâţu, Mariana Popa, Ioan Măric și Iulian Bucur, mai bine de 140 de lucrări de artă: pictură, grafică și sculptură. Au venit la Bacău, de la ”școli” importante de artă naivă din țară, au venit de la Caraş Severin, Timiş, Galaţi, Iaşi, Brăila, Argeş, Vîlcea, Constanţa, Teleorman, Bacău și Bucureşti. Au trimis artiști consacrați și mai puțin cunoscuți, tineri care au debutat și clasici ai genului.

Marele Premiu al Centrului George Apostu a fost adjudecat de Salomia Andronic din Răcăciuni, Bacău, pentru ”Necaz”.  Două premii date de CJCPCT Bacău au mers la Bacău, la Adriana Parfenie, pentru lucrarea ”Iarna la țară”  și la Reșița, la Gustav Hlinka, pentru ”Pescuit la copcă”. Alte două premii, sub titulatura SIF Moldova, au fost acordate  lui Mircea Cojocaru din Galați pentru ”Vopsitul ouălor” și Mariei Goşoiu din Constanța pentru lucrarea ”Primăvara”. S-a notat prin diplome debutul mai multor tineri, printre ei: Tudor Vlad din Bacău, Madălina Maftei, Paula Pintea, Andrei Ștefan Antonesei, Daniel Voinescu și Cornelia Voinescu, toți din Iași și Bogdan Zbera din Vaslui.

”La ţară” din Bacăul Adrianei Parfenie – două case tăcute de pastel sunt apăsate de pîcle alb-albăstrii; este o lucrare despre cum vibraţia unui singur ton de culoare poate să rezoneze în toţi pigmenţii. Este o lucrare despre cum neutrele şoptesc mai departe ecourile unui accent cromatic, pînă la marginile tabloului şi mai departe.

De la Reșița, lucrarea lui Gustav Hlinka, ”Pescuitul la copcă”, nu poate să nu amintească de oamenii și de  iernile  bruegeliene. Pescari se încălzesc cu palincă, plumbul se dizolvă, devine smarald. Ramurile răchitelor zgîrie oglinda. Sînt aproape două tablouri în tablou, două încercări, o încercare în culoare, în foarte strălucitoare culoare, în roșu, în albastru și în verde. A doua, al doilea tablou, tot acolo, este despre imensele posibilități ale griului. Cum gri-ul devine surdina tuturor fărîmelor de spectru.

”Vopsitul ouălor” al lui Mircea Cojocaru este, ca într-o icoană, tablou pe dos, în perspectivă inversă adică. Punctul de fugă vine înspre noi, se află în afară. Mai limpede, chiar noi, eu, privitorul, sînt punctul de fugă. Foarte grafic, puțin pictural, cu bucata de orizont coborîtă, ”Vopsitul” are îndeajuns haz și numai prin mărimile ”personagiilor”, băbuțele, masa, fîntîna, cățeii, mărimi aproape aleatorii ce desființează logica firească a spațiului,  logica banală, aceasta a noastră.

De la Constanța, Maria Goşoiu are la Salon o ”Primavară”, temă iubită de toți pictorii naivi, temă în care posibilitățile de formă și culoare și cele narative nu sunt mărginite în vreun fel. Compoziția e clasică: cer, lumină, atmosferă, mișcare și muzică, toate în deplină rînduială.

La ediţia precedentă a acestei manifestări… naive, patru dintre premianţi au fost debutanţi, de remarcat faptul că juriul a ales să ofere atîtea premii pentru tinerii care fac primii paşi spre simezele galeriilor. De remarcat, de asemenea, a fost tinereţea primului cîştigător; Cornel Onodi, 25 de ani, acesta a fost alesul Centrului de Cultură „George Apostu” pentru o compoziţie rafinată, La băbuca acasă, în tonuri căutate, în gamă cromatică minoră cu dominantă verde şi accent albastru. Este tulburător de limpede, parcă neterminată şi pensula tânărului pictor a atins cu voită timiditate locul, curtea băbucăi. O altă lucrare, Pe un picior de plai a primit la ediţia trecută Premiul SIF Moldova. Lucrarea este uşor de recunoscut pentru cei care urmăresc fenomenul artei naive contemporane, Maria Margoş are un anumit tip de construcţie, un anumit tip de perspectivă rotundă cu insolite întîlniri pentru vectorii tabloului, pitorească perspectivă inversă. De asemenea, cinematografică, cu decupaje, cu tablouri în tablou, cu atmosferă bruegeliană a fost considerată Săptămâna Mare a Catincăi Popescu, o lucrare „povestită” cu umor şi îndemînare. Pregătirea de Paşti a lui Mircea Cojocaru, în cheie ludică, unde autorul abandonează orice convenţie privitoare la organizarea  tabloului. Singură, rămîne memoria subiectivă să rostească, uneori sibilinic, naraţia. Premiată a fost şi Geta Adam pentru Moşul şi cocoşul, o secvenţă de factură impresionistă din povestea lui Creangă, impresionistă prin modul de înţelegere al culorii.

Şi pentru acest mod de înţelegere numim artă arta naivă. Chiar şi atunci când pictorul naiv nu respectă convenţiile academice privind desenul, compoziţia şi logica spaţiului intern al tabloului, chiar şi atunci, pictura naivă este pictură pentru că specificul ei, nota ei definitorie, culoarea, este aceeaşi cu a întregii picturi, din toate timpurile şi locurile estetice. O pictură naivă este tot un construct cromatic. Pictorul naiv îşi conduce construcţia poveştii tot după aproximarea vecinătăţilor de culoare, la fel ca întreagă marea pictură.

La actuala ediţie, despre care făceam vorbire şi din care ne-am întrerup pentru consideraţii privind ediţia precedentă, la actuala ediţie deci, cea care a plăcut cel mai mult și juriul a hotărît-o cîștigătoare a fost lucrarea numită ”Necaz” a Salomiei Andronic de la Răcăciuni. Detaliile, locul foarte apropiat în care stă și rîde și plînge privitorul, Salomia, ea însăși, căzută din podul casei, sinceritatea și savoarea poveștii cu venerabila pictoriță au convins.

Grila juriului a cuprins criterii din partea genurilor proxime artei naive și, la fel, din partea diferențelor specifice. Din partea genurilor proxime, parte în care arta naivă se învecinează cu artele consacrate (sau profesioniste, sau academice), s-a ținut seama de vibrația punctului, a pensulei care atinge o dată pînza. S-a căutat expresivitatea liniei, a punctului care se pune în mișcare, a pensulei care printr-un gest iscusit își lasă urma pe suportul textil. A cercetat juriul cum linia se translează și generează pata de culoare, uneori plată, cel mai adesea vibrată, cum pensula își schimbă neașteptat geometria, cum face să se înţeleagă, pentru prima dată, ideea de întindere. La sfîrșit, s-a observat cum planul clivează, alunecă de pe epiderma superficială a pânzei și se naște spațiul, spațiul tabloului, mai precis, punctele de fugă a multelor spații care se înscriu într-un  tablou al unui pictor numit naiv.

Pictură, orice fel de pictură, înseamnă mai ales culoare. Armoniile se nasc exact la întîlnirea fericită a două tonuri. Pictorul e mediumul care face posibilă această întâlnire. El hotărăște între două culori, face hotar, hotar mai mult sau mai puțin permeabil. Juxtapunerea, vecinătatea aceasta este chiar definiția picturii, este ceea ce deosebește pictura de sculptură, de celelalte arte vizuale și în general de lucrurile frumoase pe care de cîteva mii de anii oamenii le tot născocesc. Juriul a fost atent la aceste probleme de culoare, ca și la toate problemele de compoziție.

Sînt cîteva note care diferențiază în mod specific arta naivă, înăuntrul marii familii a artelor. Aceste note au fost esenţiale pentru juriu în stabilirea cîștigătorilor. Prima a fost ingenuitatea și cazurile ei particulare: simplitatea, naturalețea, sinceritatea, puritatea și candoarea. Apoi a fost socotit important parfumul de utopie al operei de artă naivă, stilizările și inererentele simplificări, la fel, simularea unei anume stîngăcii de tehnică artistică. S-a luat în considerare perspectiva ”mentală” (una cu multe puncte de fugă) în detrimentul perspectivelor clasice (cea liniară și cea atmosferică, spre exemplu), de asemenea, prospețimea, insolitul, ineditul expresiilor .

Distinctiv, și juriul a ținut cont de asta, este umorul cu care se ține de mînă arta naivă, cu care se plimbă pe la bîlciuri și cu care împreună face haz se seama deștepților prea deștepți și pe seama proștilor prea proști, pe seama frumoșilor prea frumoși și a urîților prea urîți. Disponibilitatea aceasta pentru cotidian, permeabilitatea la real a fost, iarăși,  apreciată de juriu.

În sfîrșit, caracterul narativ s-a judecat, știința și harul de a spune o poveste rotundă, o poveste curgătoare, darul de a alege taman detaliile necesare și mai ales cele suficiente și, chiar ultimul, talentul de a trece cuvintele dincolo unde ele devin vis.

Iulian BUCUR, etnolog şi muzeograf