Pentru orice privitor, avizat sau novice, lucrările artiştilor naivi ascund o vrajă, dezvăluind privitorului, pe rînd, mistere nebănuite ascunse în imagini ce par permanent noi, datorită detaliilor parcă în continuă schimbare. Aşa era şi copilăria noastră: mereu ni se părea că tot ce ne înconjoară e neatins, descoperind feţe noi sau sensuri noi fiecărui lucru ce ne înconjura şi pe care-l văzusem şi ieri şi în toate zilele trecute ale copilăriei. Dezvăluirea acestor detalii permanent noi şi interesante e dulce şi te împinge la cunoaştere. Cunoaşterea artei naive e însă facilă, căci trebuie doar să pătrunzi în paradis. În stilul lor particular, artiştii naivi şi-au creat propriul Rai. Un fel de Eden personalizat, unde artistul domină o lume mirifică de plante, animale şi oameni, fiind simultan creator şi păcătos ce a încălcat porunca de a mînca din pomul cunoaşterii. La unii, creaţiile au virat spre caricatural, reprezentînd metehnele satului sau comediile de situaţii întîlnite în viaţă, la alţii, concepţia de tip popular a artei naive se împleteşte cu ludicul sau cu ezotericul, iar alţii au rămas pur şi simplu naivi, zugrăvind cu o puritate dezarmantă tot ceea ce îi înconjoară. Rezultatul tuturor acestor „stiluri” este un luxuriant paradis de personaje, distribuite generos în imagini inspirate direct din realităţile pămînteşti, pe care firea curioasă a artiştilor naivi le înregistrează ca elemente constitutive ale Raiului lor personal.

În arta naivă totul se petrece la hotarul dintre vis şi realitate. În Paradisul lor, în care domnesc anotimpuri veşnice, în care privitorul percepe parcă fizic armonii celeste şi parfumul suav al florilor şi poamelor, artiştii naivi aduc neliniştea percepţiilor lor năvalnice, presimţirea veşniciei care s-a născut la sat, ca să-l parafrazăm pe Lucian Blaga. Toate scenele zugrăvite de artiştii naivi reflectă o ţesătură subtilă între real şi imaginar, o… artă (dincolo de artă) a memoriei afective a copiilor din interiorul artiştilor, ale cărei conotaţii simbolice sînt utilizate intuitiv.

Arta naivă pare focalizată pe descrierea adevărurilor simple ale vieţii rurale, pe idealizarea vieţii satului, redescoperită şi iubită cu intensităţi sporite de la o zi la alta. Sinceritatea şi prospeţimea exprimării artei naive, amestec de vis şi părelnicie într-un timp suspendat ce domină cu o forţă fantastică toate creaţiile naive, impresionează pe orice privitor şi îl face să se îndrăgostească de această artă. Arta naivă românească se concentrează într-o matrice formativă singulară, cu mici excepţii, ce generează farmecul inconfundabil al acestei arte frumoase. Alchimia din care se plămădeşte arta naivă românească se zămisleşte şi se regenerează continuu, privitorul redescoperind mereu ceva nou, fără a eluda definitiv complexitatea ideatică a acestei arte.

Festivalul Naţional al Artei Naive de la Oradea se vrea doar un modest omagiu închinat artiştilor naivi români, ştiuţi sau neştiuţi, care au contribuit la făurirea culturii noastre populare, dînd sens şi profunzime valorilor noastre perene.

Mircea Stroe
preşedinte Asociaţia Artiştilor Naivi din România