Unul dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi pictori naivi români, Viorel Cristea (1947-1992), a venit pe lume în satul Ghilad, într-o casă din marginea satului. Bolnav de inimă din naştere, a urmat doar primele patru clase primare: şcoala era departe de casă şi drumul obositor, aşa că a fost silit să o întrerupă. De mic i-a plăcut însă desenul şi a găsit calea supravieţuirii prin pictură, petrecînd ore întregi în faţa şevaletului. Viaţa sa a fost o continuă luptă cu sănătatea şubredă care nu i-a permis să-şi facă o familie, iar pictura devenise singura raţiune a existenţei sale. A descoperit singur tehnici şi legi ale picturii, în orele petrecute pe cîmpul care se întindea dincolo de casa părintească, şi a pictat ce vedea, după priceperea şi simţirea sa. Picta încet şi migălos, convins că tablourile trebuie gîndite, iar culoarea era parte esenţială a picturilor lui, majoritatea înfăţişînd obiceiuri străvechi din viaţa satului sau ciclul vieţii redat în scurgerea zilelor şi anotimpurilor. Opera sa este o adevărată monografie pictată a aşezării natale. Între anii 1975 şi 1991 a scris şi un jurnal, o cronică a Ghiladului, locul în care şi-a petrecut cea mai mare parte a scurtei sale vieţi.

Laitmotivul lui Viorel Cristea, floarea-soarelui, face legătura indisolubilă între două anotimpuri, vara şi toamna. Dragostea manifestă a pictorului pentru ea e omniprezentă în lucrările sale, dublată însă de o profundă tristeţe, esenţializînd şi lăsînd loc metaforei apropierii iernii aspre şi reci, simbolizînd totodată sfîrşitul vieţii. Chiar şi iarna continua să picteze lanuri de floarea-soarelui, rechemînd astfel vara, pe care o zugrăvea cu armonie calmă şi care îi creează iluzia salvării de la pieire. Pentru că se exprima sublim, în imagini aproape muzicale, ştiute de multe ori doar de el, criticul Radu Ionescu îl numea adesea „rapsodul locurilor natale”. Singurul orgoliu pe care-l avea era cel al artistului, dar era convins că nimeni nu îl înţelege şi tînjea după sănătate şi fericire, pe care le considera cea mai mare bogăţie. A pictat peste 500 de tablouri, dar de multe dintre ele nu se mai ştie nimic. Foarte multe lucrări au fost dăruite prietenilor, rudelor din sat sau unor critici de artă iar altele se află în străinătate, în SUA, Canada, Germania, Potugalia, Italia, Elveţia, Franţa sau Grecia, în colecţii particulare. Artistul de la Ghilad a participat la expoziţii din 11 ţări de pe trei continente şi este considerat de critică drept cel mai mare peisagist-ţăran din România.