• Precizia netulburată a candorii

    Mă întreb cîteodată care e limbajul plastic  cel mai apropiat  de limbajul universal, de acel limbaj primordial al umanităţii, de acea „limbă a păsărilor” pe care o înţelegeau, cîndva, toate creaturile acestei lumi. Răspunsul îl găsesc, încă, în arta populară, în arta copiilor şi în arta naivă a adulţilor.  Acolo se mai poate întrevedea  puterea

    Citește mai mult »
  • Personaj fabulos şi destin cutremurător

    Trebuie să mărturisesc cum am cunoscut un om fabulos, cu o aură strălucitoare, apărut în constelaţia artei naive. Era într-o zi sfîntă de duminică şi participam în mod obişnuit la o slujbă religioasă la impunătoarea şi frumoasa catedrală din Reşiţa. La sfîrşitul slujbei parohul Dorel Cimponieru, cel care păstoreşte biserica, mă cunoştea de mai mult

    Citește mai mult »
  • Despre arta naivă, periodic… Un salon de primăvară

              Artiştii de Salons ai lui Diderot lucrau un an cu gîndul numai la impactul pe care lucrările lor îl vor avea la marele eveniment anual. Mai tîrziu, dorinţa nestrămutată a lui Édouard Manet va fi ca lucrările lui să fie primite la Salonul oficial, niciodată n-a acceptat, pînă la capăt, că este un impresionist şi nu un artist de Salons. Organizarea

    Citește mai mult »
  • Satul meu ca o icoană

    Dacă, aşa cum se spune chiar în această carte, „paşii omului ajung acolo unde dictează Dumnezeu”, atunci pot spune că, pentru mine, Luncani înseamnă „lada de zestre”, cu obiceiuri, datini, tradiţii şi dealul mănăstirii, locul sfînt al naşterii, locul copilăriei pe care-l port în suflet, ca pe o icoană, oriunde mă duc, şi începutul unei

    Citește mai mult »

Înapoi sus