y-370x232

Public avizat şi colecţionari, la vernisajul expoziţiei ediţiei a III-a a Festivalului Naţional de Artă Naivă

Public în majoritate adult, format din pasionaţi ai artei naive, studenţi la arte plastice, colecţionari, galerişti, ziarişti şi curatori a umplut spaţiul alocat de Muzeul Ţării Crişurilor expoziţiei de artă naivă din cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului Naţional de Artă Naivă Oradea 2016.

 

După alocuţiunile directorului Muzeului, dl. Aurel Chiriac, care a lăudat munca organizatorilor şi a precizat că este un eveniment care “are toate şansele să se permanentizeze” şi pe care şi-l doreşte în continuare în instituţia muzeală, cea a criticului de artă Ramona Novicov, care consideră că în comunitatea locală există un răspuns bun la acest gen de artă şi cea a directorului Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Mircea Jacan, care a apreciat că există premise serioase pentru consolidarea unei manifestări de tradiţie, referindu-se la Festivalul Naţional de Artă Naivă de la Oradea, care este “un manifest de calitate” în peisajul cultural orădean, toţi cei prezenţi s-au putut bucura de cele aproape 100 de lucrări expuse, pictură, sculptură şi gravură aparţinînd unui număr de 30 de autori din toată ţara.

 

După încheierea vernisajului, oaspeţii şi vizitatorii au fost poftiţi în sala colecţiei de etnografie şi folclor, pentru a asista la un spectacol de teatru nescris. Unii dintre participanţi însă, în special colecţionari şi galerişti, au zăbovit îndelung în faţa lucrărilor expuse, încercînd să se hotărască pe care să le achiziţioneze. Expoziţia este cu vînzare şi va rămîne pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor pînă la începutul lunii noiembrie.

Publicat de:

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate ca (obligatorii):

Articole asemănătoare

OBIECTIV

Arta naivă e inocenţa primară ce (re)descoperă lumea. Arta naivă filtrează universul prin ochii plini de candoare ai artiştilor. Arta naivă, prin vitalitatea ei cromatică ce provine din oglinzile sufletului, ne redă copilăria şi… naivitatea. Sperăm ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, arta naivă să-şi ocupe binemeritatul rol în cadrul ARTEI !

Apariții în presă

Calendar

aprilie, 2024
D L Ma Mi J V S
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Comentarii recente

Înapoi sus