Cristian Badila - Cursa de biciclete

Oraşul care învaţă

În 2014, Oradea devenea locul de întâlnire pentru toţi iubitorii de artă naivă, colecţionari, dealeri sau curatori, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură sau public larg, odată cu prima ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă, care a reunit peste 300 de lucrări de artă din toată ţara. Festivalul a continuat în 2015 cu o a doua ediţie, desfăşurată tot la Muzeul Ţării Crişurilor, cu prezentarea creaţiilor a circa 30 de artişti naivi contemporani. Anul acesta, în luna octombrie, Oradea va deveni din nou centrul artei naive româneşti. Pe lângă expoziţia centrală, al cărei vernisaj va avea loc vineri 13 octombrie, ora 17:00, la sediul nou al Muzeului Ţării Crişurilor, Asociaţia Artiştilor Naivi din România mai organizează conferinţe, artele spectacolului (teatru nescris) sau lansări de carte. Pentru oradeni, acest eveniment cultural ar trebui sa insemne ca Oradea ar putea deveni capitala artei naive romanesti.

 

Cea mai mare satisfacţie a organizatorilor este că anul acesta au descoperit artişti noi, care au fost invitaţi să participe la manifestările festivalului. Astfel, Cristian Bădilă creează o artă naivă „de avangardă” în România. Printre tablourile de mare interes la această ediţie se numără cele ale lui Mihai Vintilă (patriarhul şcolii de la Reşiţa), Nicolae Pătru (unul dintre cei mai buni artişti naivi din România) şi Rodica Nicodin (urmaşa celebrului Ion Niţă Nicodin, considerat primul artist naiv din România). Cu exponate din domeniul picturii, sculpturii şi gravurii, manifestarea culturală este îmbogăţită şi de prezenţa unui tânăr artist naiv din Oradea, Raul Murg, precum şi de participarea altor creatori cunoscuţi în ţară şi în străinătate: Gheorghe Ciobanu, Ioan Măric, Catinca Popescu, Mihai Vintilă, Gheorghe Parascan, Camelia Constantin, Vasile Popovici şi alţii. Toate aceste reuşite sînt posibile cu ajutorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeului Ţării Crişurilor, Consiliului Judeţean Bihor, Fundaţiei Comunitare Oradea, Pusha Fashion, Tehnoprint, Lucas Impex, Octaser, Asociaţia Cultura în Mişcare, Liceul de Arte Oradea şi dl. Ioan Degău, cunoscut mecena al culturii tradiţionale.

 

Cu atâţia împătimiţi ai artei naive, ce-ar fi să facem un „plan de bătaie” prin care să ne propunem ca în următorii 2-3 ani Oradea să devină un oraş cultural ? Ce-ar fi să avem o perspectivă multitasking în domeniul cultural, ce-ar fi ca autorităţile publice să-şi dea seama că evenimentele culturale unicat, originale, sînt cele care aduc oraşului plusvaloare.

 

Arta care învaţă, alături de oraşul care învaţă. Merită să încercăm să gîndim din altă perspectivă

Publicat de:

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate ca (obligatorii):

Articole asemănătoare

Înapoi sus