afis expo lumea lui maric

Lumea lui Măric „aterizează” la Palatul Culturii din Iaşi

De Ziua Internațională a Muzeelor, sînteţi invitaţi să priviți satul românesc prin ochii pictorului naiv Ioan Măric, în cadrul celei mai noi expoziții organizate de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Etnografic al Moldovei.

 

Cele 50 de lucrări incluse în această selecție reprezintă o incursiune în „Lumea lui Măric” – un univers dinamic, vesel, populat de personaje și povești din Luncanii Bacăului, locul de origine al pictorului. „Îmi plăcea să desenez mereu. Acasă, la lampă, în chiler. Mi-au plăcut foarte mult poveştile şi basmele. Îmi amintesc de perioada când eram mic şi mă ţineam de fusta mamei când se ducea la clacă. Stăteam cu gura căscată când auzeam poveştile femeilor bătrâne. Toate personajele din basme le desenam. (…) Cel mai mult mi-a plăcut să pictez oameni. Pentru că cel mai greu se pictează oamenii, nu natura. Cel mai greu e să dai la un portret mişcarea, viaţa, personalitatea. (…) În compoziţie adun tot ce mi-a plăcut: o poartă, o casă şi aşa îmi creez eu propria compoziţie. Îmi fac eu satul meu. Şi apoi dau viaţă la personaje. În fiecare sat trebuie să fie câte un personaj căruia să-i dai viaţă şi personalitate. (…) Lada mea de zestre este satul. Toate vorbele din popor. Expresii, tradiţii. Legende, zicători, proverbe, povestiri şi mituri”, istorisește artistul Ioan Măric.

 

Vernisajul va avea loc joi, 18 mai 2017, de la ora 13:00, în Sala „Petru Caraman” a Muzeului Etnografic al Moldovei, iar expoziția rămâne deschisă până pe 25 iunie 2017.

Publicat de:

admin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate ca (obligatorii):

Articole asemănătoare

Înapoi sus