arta-naiva-036-385x232

IOAN MĂRIC

Născut la 12 octombrie 1945, pictorul naiv IOAN MĂRIC este mai întîi absolvent al Şcolii Profesionale de Mecanică Agricolă, ulterior urmînd şi Şcoala tehnică de maiştri. Descoperindu-şi pasiunea şi talentul, a urmat mai tîrziu Şcoala de Arte (3 ani de pictură şi 3 ani de grafică la clasa profesorului Ilie BOCA) şi Liceul de Arte Plastice (unde l-a avut profesor pe Gheorghe VELEA). Este membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, membru al A.C.A.R. Strasbourg, membru al Fundaţiei Artiştilor Plastici Naivi „Vintilă-Arplana”, vicepreşedinte al Asociaţiei Creatorilor Populari din România, vicepreşedinte „F.I.C.A.I.G. Destelnica” Bacău şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Artiştilor Naivi din România. Pentru că a dus peste tot în lume faima satului natal şi a oraşului unde locuieşte, comuna natală şi municipiul Bacău l-au declarat cetăţean de onoare. Are peste 200 de expoziţii personale şi a participat la peste 1.000 de expoziţii colective ! Pot fi amintite expoziţiile de la Parlamentul European (Bruxelles 2008, 2009 şi 2013), expoziţia „Tradiţii Româneşti” (Torino şi Milano 2008), bienala Art Naif (Bruxelles 2009-2010) sau Festivalul de Artă Naivă Verneuil sur Avre (Franța, 2009), precum şi numeroase expoziţii din ţările Americii Latine, Canada, Cuba, S.U.A., Olanda, Rusia, Polonia, Iugoslavia, Belgia, Finlanda, Italia, Albania, Franţa, Bulgaria, Austria, Elveţia, Suedia, Japonia, Ungaria, Grecia, Portugalia, Germania, China, India, Mexic, etc. În ţară a expus între 1968 şi 2014 la Saloane Naţionale de Artă Naivă din Piteşti, Bucureşti, Vaslui, Botoşani, Dorohoi, Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu, Arad, Tg. Mureş, Galaţi, Timişoara, Focşani, Suceava, Bistriţa Năsăud, Satu Mare etc. Ioan Măric a participat, între 1969 şi 2013, la numeroase tabere de creaţie. Activitatea meşterului a stîrnit inclusiv interesul cinematografiei, acesta fiind “actor” în cîteva filme artistice sau documentare: „În pădurea cea stufoasă” de Titus Mesaroş (Studioul „Al. Sahia”, 8 premii naţionale şi internaţionale), „Ioan Măric” de Vlad Lucaveţchi (Cineclubul Casei de Cultură Bacău, 6 premii naţionale şi internaţionale), „Jocul candorii” (C.J.B. Bacău – Eurosat Bacău) şi „Bădiţa Ion Măric după 30 de ani” de Vlad Lucaveţchi (Premiul Fundaţiei „Nişte Ţărani”, 2010). A fost distins cu numeroase premii naţionale şi internaţionale: premiul III – Salonul Internaţional de Artă Naivă Bucureşti 1969, medalia de aur – Lugano 1974, Milano, Veneţia 1973 şi Viaregal în 1976. În total, peste 100 de premii şi titluri de laureat la Festivaluri naționale și internaționale de artă naivă, între 1969 şi 2014, precum şi alte trofee şi distincţii prea numeroase pentru a le putea aminti aici. Artistul Ioan Măric are lucrări în muzee şi colecţii din Bacău, Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Reşiţa, Iaşi, Piatra Neamţ, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Craiova, Baia Mare, Sibiu, Cluj, Brăila, Rîmnicu Vîlcea şi Oradea. În străinătate, are lucrări în muzee sau colecţii particulare din Italia, Israel, Franţa, Germania, Canada, S.U.A., Albania, Japonia, Rusia, Polonia, Ungaria, Spania, Bulgaria, Iugoslavia, Austria, Elveţia, Grecia, Olanda.

arta-naiva-036-385x232

Publicat de:

admin

Un comentariu

  1. dorina blanaru -  27 martie 2014 - 7:17 AM

    multumesc BADITA MARIC! BUNUL DUMNEZEU , mi a facut o mare onoare si bucurie , sa va am mentor in ale artei naïve! Niciodata nu voi reusi sa va multumesc indeajuns, nu gasesc atatea cuvinte care sa exprime respectful si mandria si multumirea mea pentru dumneavoastr! BUNUL DUMNEZEU SA VA DEA SANATATE SI TOATE CELE BUNE DUMNEAVOASTRA SI DOAMNEI NICULINA SI SA NE TRAITI!

    Răspunde

Răspunde Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate ca (obligatorii):

Articole asemănătoare

OBIECTIV

Arta naivă e inocenţa primară ce (re)descoperă lumea. Arta naivă filtrează universul prin ochii plini de candoare ai artiştilor. Arta naivă, prin vitalitatea ei cromatică ce provine din oglinzile sufletului, ne redă copilăria şi… naivitatea. Sperăm ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, arta naivă să-şi ocupe binemeritatul rol în cadrul ARTEI !

Apariții în presă

Calendar

aprilie, 2024
D L Ma Mi J V S
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Comentarii recente

Înapoi sus