
Conferinţa Naţională a artiştilor naivi din România, Oradea 2016
Ultimul capitol al ediţiei a III-a a Festivalului Naţional de Artă Naivă a fost dedicat dezbaterilor despre prezentul şi viitorul artei naive contemporane româneşti. Majoritatea participanţilor au apreciat că festivalul de la Oradea reprezintă un reper important pe harta manifestărilor de gen din România.
În cadrul conferinţei, membrii Asociaţiei Artiştilor Naivi din România au propus ca la ediţiile viitoare ale festivalului să fie invitat cîte un debutant, pentru a încuraja în acest fel dezvoltarea artei naive. Portofoliul celor propuşi va fi analizat de Consiliul Director al asociaţiei, care va decide oportunitatea invitării unei persoane şi numele acesteia.
De asemenea, a fost adoptată şi propunerea ca anul viitor Asociaţia Artiştilor Naivi din România să organizeze expoziţii personale pentru cîţiva dintre membri, şi au fost primiţi în asociaţie membri noi. Conferinţa Naţională a artiştilor naivi din România s-a încheiat într-o atmosferă plină de prietenie.
A doua zi, despărţirea de artiştii naivi invitaţi la cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă de la Oradea a fost emoţionantă, însă toţi participanţii au promis să revină anul viitor, la ediţia a IV-a.
Publicat de:
adminArticole asemănătoare
-
-
Arta naivă, declaraţie vie de frumuseţe
24 octombrie 2020 Răspunde
-
Festivalul Naţional de Artă Naivă ediţia a VII-a, 2020
24 octombrie 2020 Răspunde
-
Expoziţia „Anotimpuri”, Gheorghe Ciobanu
31 iulie 2020 Răspunde
-
Eveniment cultural unic în ţară, dedicat artei naive româneşti
15 octombrie 2019 Răspunde
-
Festivalul Naţional de Artă Naivă ediţia a VI-a, 2019
15 octombrie 2019 Răspunde
Artiști naivi
Categorii articole
Arhiva de articole
Cele mai recente articole
- galerie ROZICA MĂLDĂRĂŞEANU-MICLESCU 2 februarie 2021
- galerie RADU FETKE 2 februarie 2021
- ROZICA MĂLDĂRĂŞEANU-MICLESCU 2 februarie 2021
- RADU FETKE 2 februarie 2021
- galerie MARIA GHERCĂ 22 noiembrie 2020
Lasă un comentariu